Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Icoana și chivotul cu o părticică din moaștele Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon, Tămăduitorul de boli, au sosit în Eparhia de Edineț și Briceni, fiind întîmpinate solemn de cler și credincioși la Catedrala „Sf. Mare Mucenic Dumitru” din orașul Cupcini

 

În ziua pomenirii mutării la Domnul a Sfîntului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, marți, 9 octombrie 2018, la ora 14.00, în Eparhia de Edineț și Briceni a sosit icoana și chivotul cu o părticică din moaștele Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon, Tămăduitorul de boli, ce se păstrează la Mănăstirea „Sfîntul Petru” din Muntele Athos.

Odoarele duhovnicești, însoțite de o delegație de călugări din Sfîntul Munte Athos, au fost întîmpinate cu multă evlavie și solemnitate la Catedrala „Sf. Mare Mucenic Dumitru” din orașul Cupcini de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, un impresionant sobor de preoți și diaconi, precum și sute de credincioși, care au venit cu multă credință și nădejde în suflet să ceară mijlocirea Sfîntului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon în fața Bunului Dumnezeu pentru vindecarea de patimile și bolile sufletești și trupești.

În biserică a fost săvîrșită slujba unui Te Deum, după care Prea Sfințitul Nicodim și-a exprimat bucuria de a-l primi în mijlocul obștii creștinilor din „Țara de Sus” pe Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon, vindecătorul de boli, care prin mijlocirile sale ne dăruiește sănătate și putere trupului, iar sufletului întărire în credință, nădejde și dragoste. Ierarhul a mulțumit delegației din Sfîntul Munte Athos și președintelui Republicii Moldova, domnului Igor Dodon, pentru contribuția și sprijinul la aducerea în țara noastră a acestor sfințenii, apoi a îndemnat credincioșii să se închine cu multă evlavie și credință în fața sfintelor moaște, evidențiind lucrarea minunată a Sfîntului Pantelimon în viața celor ce-i solicită cu credință ajutorul.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.