Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Zi de hram la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

IMG_0767

 

Catedrala Arhierească „Sf. Irh. Nicolae” din oraşul Orhei a fost neîncăpătoare sîmbătă, 19 decembrie 2015, pentru numărul mare de credincioşi veniţi să-l cinstească pe Sfîntul Nicolae, Ierarhul Mirelor Lichiei, Făcătorul de Minuni, ocrotitorul acestui sfînt locaş.

Cu prilejul hramului, Sfînta Liturghie Arhierească a fost oficiată de către Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un ales sobor de preoţi din care a făcut parte protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial; arhimandritul Filaret (Cuzmin), starețul Mănăstirii Căpriana; arhimandritul Patrocl (Porombac), duhovnicul Mănăstirii Rudi; protoiereul  Rodion Melnic, parohul bisericii „Sf. Dumitru” din Orhei; protoiereul Veaceslav Matiescu, blagocinul raionului Donduşeni; protoiereul  Sergiu Panaite, clericul superior al Catedralei „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț; protoiereul  Iulian Rusu, clericul superior al Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei; protodiaconul Onufrie Cecan, slujitori și clerici ai sfîntului locaș.

Alături de mulțimea credincioșilor și ctitorilor, la serviciul divin au fost prezente și oficialități locale în persoana viceprimarilor de Orhei — a doamnei Reghina Apostolova și a domnului Valerian Cristea.

Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum de mulțumire lui Dumnezeu și Sfîntului Ierarh Nicolae pentru toate binefacerile Sale și belșugul harului Său revărsat asupra acestei catedrale, a slujitorilor și a enoriașilor care se roagă aici.

La încheierea slujbei, Prea Sfinţitul Nicodim a felicitat cordial cu sfînta sărbătoare pe toţi enoriaşii şi oaspeţii prezenţi la eveniment, subliind că „Sfîntul Nicolae, pe lîngă faptul că se roagă pentru noi, este şi un model de virtute, înţelepciune şi păstrare a dreptei credinţe strămoşeşti. El mijloceşte şi cercetează sufletul tuturor celor ce i se adresează în rugăciune, ajutîndu-i să fie mai buni, mai evlavioşi, mai statornici în credinţă”. Prea Sfinţia Sa a mai adus alese mulţumiri şi soborului preoţesc pentru bucuria de a coliturghisi şi a împărtăşi împreună bucuria duhovnicească a acestei sărbători.

De asemenea, la ceas de sărbătoare nu au fost uitați nici ctitorii și binefăcătorii sfîntului locaș, care au fost apreciați de către prea Sfințitul Nicodim cu distincții bisericești.

Aşa cum este tradiţional pentru poporul nostru în zi de hram, toţi credincioşii prezenţi la slujbă au fost invitaţi să ia parte la o agapă oferită cu mult drag de gospodinele din Orhei.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni

 

IMG_0645

 

IMG_0656

 

IMG_0670

 

IMG_0672

 

IMG_0675

 

IMG_0679

 

IMG_0683

 

IMG_0688

 

IMG_0690

 

IMG_0694

 

IMG_0702

 

IMG_0703

 

IMG_0705

 

IMG_0710

 

IMG_0714

 

IMG_0717

 

IMG_0729

 

IMG_0730

 

IMG_0731

 

IMG_0732

 

IMG_0733

 

IMG_0734

 

 

 

IMG_0738

 

 

 

IMG_0743

 

IMG_0745

 

IMG_0746

 

IMG_0747

 

IMG_0748

 

IMG_0749

 

 

 

IMG_0753

 

IMG_0755

 

IMG_0757

 

IMG_0758

 

IMG_0759

 

IMG_0760

 

IMG_0761

 

IMG_0765

 

 

 

IMG_0771

 

 

 

IMG_0778

 

IMG_0782

 

IMG_0783

 

IMG_0784

 

IMG_0785

 

IMG_0791

 

IMG_0792

 

IMG_0794

 

 

 

IMG_0798

 

IMG_0799

 

IMG_0806

 

IMG_0820

 

IMG_0821

 

 

 

IMG_0830

 

IMG_0838

 

IMG_0841

 

IMG_0858

 

IMG_0861

 

IMG_0869

 

IMG_0873

 

IMG_0882

Comments are closed.