„Deschide-mi ușile pocăinței,
Dătătorule de viață! “
Cuvântul grecesc pentru pocăință este „metanoia”. În sens literal acesta înseamnă schimbarea minții, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăința este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului în lăuntrul său. Pocăința este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieții lui.
Cum poate să aibă ea loc? La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea, și nici nu presupunea că se află acolo. Multe lucruri și le închipuia cu totul altfel de cum erau de fapt. Trebuia să se miște cu grijă, întrucât nu știa unde se află obstacolele. Dar iată, camera se luminează, el vede totul limpede și se mișcă liber.
Același lucru se petrece și în viața duhovnicească. Când suntem cufundați în păcate iar mintea noastră este ocupată numai de grijile lumești, nu luăm aminte la starea sufletului nostru. Suntem nepăsători la starea noastră lăuntrică și mergem neîncetat pe o cale greșită, fără să ne dăm seama de asta.
Dar iată, o rază a luminii dumnezeiești pătrunde în sufletul nostru. Câtă murdărie vom vedea atunci în noi înșine! Cât neadevăr, câtă minciună! Cât de dezgustătoare ne vor apărea atunci multe gesturi ale noastre, pe care ni le închipuisem că sunt strălucite! Vom înțelege limpede că mergem pe căi greșite. Și vom înțelege clar care-i calea cea bună.
Dacă vom conștientiza nimicnicia duhovnicească, păcătoșenia noastră, și vom dori din tot sufletul să ne îndreptăm, suntem aproape de mântuire. Din adâncul sufletului vom striga către Domnul: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă după mila Ta!”, „Iartă-mă și mă mântuiește!”, „Dă-mi să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu!”.
O dată cu apropierea Marelui Post, să ne grăbim să ne iertăm unul altuia toate supărările și mâhnirile. Fie ca întotdeauna să auzim cuvintele Evangheliei din Duminica Iertării: „Că de veți ierta oamenilor greșealele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel Ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor greșealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșealele voastre” (Matei 6, 14).
Înaintea Postului
Se deschid uşile pocăinţei, începe Postul Mare. El se repetă în fiecare an şi de fiecare dată ne aduce mult folos dacă îl parcurgem cum se cuvine. Marele Post este pregătirea pentru viaţa viitoare, iar ca ţel mai apropiat este pregătirea pentru Sfânta Înălţare.
Aşa cum o clădire înaltă este prevăzută cu o scară, pentru ca pe treptele ei oamenii să poată urca uşor până la etajele de sus, la fel şi diferitele zile din an sunt trepte pentru urcuşul duhovnicesc şi pentru înălţarea noastră. Dintre acestea fac parte în primul rând zilele Postului Mare şi ale Sfintelor Paşti.
Prin Postul Mare ne curăţim de murdăria păcatului, iar de Sfintele Paşti simţim fericirea cerească a împărăţiei lui Hristos ce va să vină. Când urcăm pe un munte înalt, încercăm să ne eliberăm de orice povară nefolositoare. Cu cât cineva este mai puţin îngreunat, cu atât îi este mai uşor să urce şi cu atât mai sus va reuşi la ajungă.
La fel, ca să ne înălţăm duhovniceşte, mai întâi de toate trebuie să ne eliberăm de povara păcatului. Ne debarasăm de ea prin pocăinţă, cu condiţia obligatorie ca noi înşine să dăm afară din suflet orice vrăjmăşie şi să iertăm fiecăruia pe care-l socotim vinovat faţă de noi. Apoi, curăţiţi şi iertaţi de Dumnezeu, întâmpinăm Sfânta Înviere a Domnului.
Ce dar de preţ, care înseamnă încheierea nevoinţei înfrânării, primim atunci de la Dumnezeu? Despre asta ne vorbeşte întâia cântare începătoare a stihirilor zilnice din Post: „Şi ni se dă spre mâncare Mielul lui Dumnezeu, în sfânta şi luminoasa noapte a învierii, junghierea adusă pentru noi, primită de ucenici în seara tainei”.
Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Hristosului înviat, spre viaţa veşnică — iată care este ţelul Sfântului şi Marelui Post. Lumea nu se împărtăşeşte numai de Paşti. Iar de Paşti trebuie să se împărtăşească cei care au postit, s-au spovedit şi s-au împărtăşit în perioada Marelui Post. Chiar înaintea Paştelui nu avem putinţa să ne spovedim de toate păcatele, cum se cuvine, căci preoţii sunt foarte ocupaţi cu slujbele Sfintelor Patimi. Trebuie să ne pregătim din timp pentru aceasta.
Fiecare împărtăşire cu Sfintele Taine ale lui Hristos este o unire cu Hristos însuşi şi este mântuitoare pentru noi. De ce se dă o însemnătate atât de mare împărtăşirii în noaptea Sfintelor Paşti, de ce suntem cu toţii chemaţi la aceasta? Pentru că atunci mai cu seamă putem să simţim Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci mai ales ne luminăm de Lumina cea veşnică şi ne întărim pentru înălţare duhovnicească.
(Sfîntul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești,
ediție electronică, Apologeticum 2006)
