„Curată este noaptea, în care S-a arătat Cel Curat, Care a venit să ne curățească pe noi! Fie ca şi auzul nostru să fie carat şi privirea ochilor noştri să fie curată şi simţul inimii să fie sfînt şi cuvîntul din gură să fie sincer. Această noapte este noaptea împăcării; de aceea nimeni să nu se mînie pe fratele său şi să nu-l jignească. Această noapte a dăruit pace lumii întregi. Aşadar, nimeni să nu ameninţe… Aceasta e noaptea Celui Preablînd — nimeni să nu fie neîndurător; aceasta e noaptea Smeritului — nimeni să nu se mîndrească. Acum este ziua bucuriei — nimeni să nu răzbune supărările; acum este ziua bunăvoirii — să nu fim neîndurători, în această zi de linişte — să nu ne stăpînească mînia. Astăzi Dumnezeu a venit la cei păcătoşi — nu te înălţa, dreptule, înaintea celui păcătos! Astăzi Cel Preabogat a sărăcit pentru noi — cheamă, bogatule, pe cel sărac la masă! Astăzi noi am primit darul pe care nu l-am cerut — să facem milostenie celor care ne cheamă şi ne roagă! Această zi a deschis rugăciunilor noastre uşa cea cerească — să deschidem şi noi uşa noastră celor ce ne cer iertare! Astăzi Dumnezeirea a luat asupra Sa pecetea omenirii, ca şi omenirea să se împodobească cu pecetea Dumnezeirii".
Cuviosul Efrem Sirul
Iubiţi întru Hristos, prea cinstiţi preoţi şi diaconi,
iubitori de Dumnezeu monahi şi monahii,
şi dragi inimii mele fraţi şi surori
din Eparhia de Edineţ şi Briceni!
Domnul nostru Iisus Hristos, vorbind în Evanghelia Sa despre cea mai măreaţă faptă pe care poate s-o săvîrşească omul, despre cea mai mare măsură la care se poate ajunge, ne-a dat nouă porunca iubirii: „Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-L pună pentru prietenii săi" (Ioan XV, 13). Şi iată, în noaptea tainică a Naşterii Mîntuitorului, Însuşi Domnul şi Dumnezeul nostru împlineşte prin întruparea Sa această lege a vieţii purtătoare de biruinţă şi a dragostei.
Noi ne naştem într-o viaţă vremelnică şi trecătoare, şi prin această vremelnică petrecere devenim părtaşi ai veşniciei şi intrăm în viaţa veşnică. Prin întruparea Sa Domnul Dumnezeul nostru vine din plinătatea fiinţei, din plinătatea triumfătoare a vieţii, şi intră în latura morţii; El se întemniţează în limitele înguste ale lumii decăzute; fiind Nemuritor şi Veşnic — se naşte în timp, ca în această lume, depărtată de Dumnezeu, să trăiască, să-Şi dea viaţa pentru prietenii Săi, arătîndu-ne nouă că şi prin moarte poate fi dezvăluit triumful vieţii.
Drept-măritori creştini,
Una dintre vechile icoane bizantine ale Naşterii Domnului ne prezintă ieslea din Betleem nu ca pe o iesle tipică, obişnuită, ci sub forma unui jertfelnic, clădit din piatră, pe care stă întins un copil destinat să moară, dar nu cu o moarte întâmplătoare, lipsită de sens şi fără rost, ci cu o moarte de jertfă, care fiind plină de sens se aduce din voie liberă lui Dumnezeu pentru curăţirea păcatelor, pentru biruinţa asupra morţii însăşi, pentru unirea Cerului cu pămîntul, pentru unirea firii şi a creaturii decăzute cu Dumnezeul cel Viu şi Iubitor.
Astăzi Cel fără de trup se îmbracă în trup; astăzi începe calea crucii Domnului; astăzi se arată nouă Iubirea jertfitoare, dumnezeiască. Astăzi ieslea din Betleem preînchipuie acea peşteră, acel mormînt, unde va fi pus Domnul nostru Iisus Hristos coborît de pe cruce după moarte… Şi întreaga cale a vieţii Domnului nu este altceva, decît împlinirea acestei porunci a iubirii care nu cunoaşte nici hotare, nici limite, a iubirii care îşi dă viaţa pentru prietenii săi.
Dar oare numai pentru prieteni? Cine a fost prietenul Domnului cînd El S-a născut? Cine a oferit adăpost Maicii care aştepta să nască un Copil, şi lui losif, însoţitorul lor? Izgoniţi fiind din aşezările omeneşti, ei au găsit sălaş doar printre animale; şi astfel pe parcursul întregii vieţi pămînteşti a lui Hristos; pînă şi înainte de moartea pe cruce, poporul israelitean, iar prin acesta omenirea îngîmfată şi decăzută — L-a izgonit pe Făcătorul cerului şi al pămîntului din cetatea oamenilor, rămînîndu-I doar să moară de o moarte singuratică pe muntele Golgotei.
Dar Hristos nu ştie de duşmani, pentru El nu sînt duşmani; şi de aceea pentru toţi, pentru toată făptura El se face om, jertfindu-Şi toate puterile trupului şi ale sufletului… Şi dacă noi sîntem ai lui Hristos, atunci trebuie să învăţăm în triumfătoarea noapte de astăzi această cale a lui Hristos; astăzi putem prin pocăinţă, adică prin schimbarea cugetului şi a inimii, să intrăm, să păşim pe calea lui Hristos, putem cu ochi noi, mai iubitori şi iertători, să privim în jurul nostru şi să vedem că nu avem noi duşmani, ci doar copii ai lui Dumnezeu care rătăcesc pe căi greşite.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Naşterea Dumnezeului nostru este atît de tainică: s-ar părea că-L vedem pe Dumnezeul nostru. Dar în această Dumnezeiască întrupare se descoperă nouă un Dumnezeu cu mult mai tainic, decît Dumnezeul cel ceresc, Care este de necuprins pentru mintea omenească şi doar aşteptat de inima omului, pentru că în acest Prunc se ascunde toată plinătatea Dumnezeului celui nevăzut, nepătruns, care S-a făcut om viu asemenea nouă şi pentru noi.
Măsura dragostei Dumnezeieşti faţă de fiecare dintre noi, faţă de ultimul păcătos şi faţă de cel mai sfînt drept — este viaţa şi moartea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut Fiul Omului.
Să ne întoarcem şi noi, în faţa întrupării lui Hristos, către toţi cei din jurul nostru cu asemenea dragoste — să trăim din nou pentru toţi. Lumea a devenit nouă prin unirea tainică a lui Dumnezeu cu omul, cînd Cuvîntul S-a făcut trup; acum noi trebuie să devenim descoperitorii acestei taine a dumnezeirii şi luminătorii ce sînt chemaţi să lumineze în întunericul lumii acesteia. Să ne dea Domnul curaj şi dragoste, rîvnă şi devotament, ca să fim prevestitorii şi mărturisitorii Săi, şi intrînd în noul an, să răspundem la această chemare a lui Dumnezeu: să fim slava lui Dumnezeu şi nădejdea de mîntuire pentru fiecare om, pe care-1 vom întîlni în viaţa noastră.
NICODIM,
EPISCOP DE EDINEȚ ȘI BRICENI
