În Duminica a VII-a după Cincizecime, a pomenirii Sfinților Părinți de la 6 Soboare Ecumenice, biserica „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Stolniceni, raionul Edineț, s-a aflat în veșmînt de sărbătoare cu prilejul vizitei Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. Ierarhul a fost întîmpinat cu multă bucurie duhovnicească, cu pîine și cu sare și cu chivotul ce adăpostește părticele din cinstitele moaște ale Sfinților Trei Ierarhi, de către soborul de preoți slujitori în frunte cu părintele paroh, protoiereul Alexei Tanaseiciuc, precum și de mulțimea enoriașilor și a oaspeților din țară și de peste hotare prezenți la acest eveniment. Prea Sfințitul Nicodim a oficiat apoi Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Pericopele evanghelice ale Duminicii, cu binecuvîntarea Ierarhului au fost explicate credincioșilor de către protoiereul Victor Babisanda, parohul bisericii ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Brătușeni, raionul Edineț.
În cadrul Vohodului Mic, pentru multiplele și deosebitele merite în păstorirea dreptmăritorilor creștini pe calea mîntuirii sufletului, Ierarhul l-a decorat pe protoiereul Alexei Tanaseiciuc cu înalta distincție – Medalia „Sfîntul Ierarh Nicolae” a Bisericii Ortodoxe Elene.
La Sfînta Liturghie au fost rostite ecteniile și rugăciunile speciale pentru pace în Ucraina.
Sfînta Liturghie a fost urmată de procesiunea înconjurării bisericii cu citirea Sfintelor Evanghelii, de slujba parastasului la mormîntului preotului martir Gheorghe Ivanov, precum și de slujba unui Te Deum pentru sănătatea părintelui paroh, a slujitorilor și binecredinciosului popor prezent la slujbă.
La final, Prea Sfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de învățătură în care a reliefat sensul duhovnicesc care se desprinde din minunile vindecării celor doi orbi și a omului posedat de un duh mut din Evanghelia Duminicii de astăzi, arătînd iubirea milostivă a Mîntuitorului pentru toți oamenii aflați în suferință. De asemenea Vladica a vorbit și despre importanța cinstirii Sfinților Părinți care au stabilit în cadrul Sinoadelor Ecumenice adevărul mîntuitor al credinței.
Apoi Ierarhul a adresart calde felicitări părintelui paroh și tuturor celor prezenți cu prilejul sărbătorii și a oferit în dar credincioșilor, în semn de binecuvîntare, cîte o iconiță.
Mai mulți ctitori și binefăcători ai bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Stolniceni au fost decorați de către Ierarh cu medalii și Diplome Arhierești.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni