Mulți creștini, nedînd o prea mare importanță postului, îl țin fără tragere de inimă sau nu îl țin deloc. Și, totuși, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică și cu părere de rău, căci nu este înfricoșător pentru noi, ci pentru diavoli. In cazul demonizaților, mult poate face postul, mai ales cînd este însoțit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: „Acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune și cu post” (Mat.17,2-11).
Așadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăjmașii mîntuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mîncarea multă, mai ales atunci cînd este însoțită de beție, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de ele și ne dăruiește libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor mai avem nevoie, atunci cînd știm că el luptă împotriva diavolului și ne izbăvește de robia păcatului.
Vă amintesc, că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament — Moise și Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală către Dumnezeu, prin virtuțile lor posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.
Chiar și cu mult înainte de ei, la începuturile creației, atunci cînd Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să posteasca. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mîntuiasca: „Din toți pomii din Rai poți să mănînci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreșit!” (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decît porunca de a posti. Dacă și în Paradis era nevoie de post, cu atît mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufletește, postul era pentru el medicament, cu atît mai mult este medicament acum, cînd sufletul său este rănit de pacat. Daca înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atît mai multă nevoie este acum, cînd sîntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar fi auzit cuvintele: „… pamînt ești și în pămînt te vei întoarce” (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferințele și o viață mai grea.
Vedeți cum Dumnezeu Se supără atunci cînd postul este disprețuit? Și nu puteți să vă inchipuiți cît se bucură El cînd ținem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul și este scoasă din el prin post. Astfel s-a întîmplat și cu ninivitenii.
Și a fost cuvîntul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicînd: „Scoală-te și du-te în cetatea cea mare a Ninivei și propovăduiește acolo, căci fărădelegile lor au ajuns pînă la fața Mea” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeții, Iona s-a dus la niniviteni și le-a zis că cetatea lor urma să fie distrusă: „Patruzeci de zile mai sunt, și Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). Cînd au auzit aceste cuvinte, oamenii din cetate nu s-au arătat disprețuitori și indiferenți, ci, cu toții – bărbați, femei și copii, robi și bătrîni – au început să postească. Chiar și animalele le-au pus să postească! Iată de ce am spus mai înainte că de mîncarea multă și de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mîncarea și băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe cînd postul a salvat-o.
Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieșit nevătămat, ca și cum ar fi fost aruncat între oi. Și cei trei tineri, care au postit, la rîndul lor au fost aruncați în foc și au ieșit cu trupurile luminoase și neatinse de flăcari (Dan. 3, 19-27). Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Întreabă postul să-ți spună, căci numai acesta te va lămuri în legătură cu această taină, pentru că taină este ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice și flăcărilor și să nu pățească nimic. Adu-ți aminte totdeauna de puterea postului și primește-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie să ne îndepărtăm de el, atunci cînd și de colții leilor ferește și de foc ne scapă, pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniștindu-ne gîndurile și aducîndu-ne și alte binefaceri.
„Mi-e frică de post pentru că strică și slăbește trupul” — poate că zice cineva, dar să știi că pe cît se strică materia trupului uman, se înnoiește materia sufletului sau, pe de altă parte, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Chiar și medicii spun că sănătatea este menținută de cumpătare la mîncare, pe cînd lăcomia duce la tot felul de boli care distrug trupul.
Așadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Dar și cînd postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mîncăruri, ci trebuie să postim și sufletește. Există primejdia ca ținînd posturile rînduite de Biserică, să nu avem nici un folos, pentru că ne ținem departe de mîncăruri, dar nu ne ținem departe de păcat; nu mîncăm carne, dar mîncăm suflete; nu ne îmbătăm de vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupești; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri rușinoase. În felul acesta pierdem folosul postului. De aceea postul de mîncare trebuie însoțit de îndepărtarea de orice pacat și apropiere de rugăciune și de lupta duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bineplacută Domnului și vei avea și mult folos.
Nu în zadar Sfinții Părinți consideră postul o trecere dintre două etape — de la plăcere la înfrînare. În perioada postului Dumnezeu ne încearcă prin diferite ispite ca să ne vadă credința și ca noi înșine să putem conștientiza ce credință avem — slabă sau puternică, și cîtă credință și încredere avem în Atotștiutorul. Parcurgînd calea postului cu multe încercări și răbdîndu-le, învingîndu-le, noi suntem încercați ca aurul în topitoare; toate făcîndu-se pentru conștiința noastră și pentru ca să nu punem la îndoială faptul că suntem slabi în credință și cu sufletul rece și indiferent față de cei ca noi, iar în fața Lui Dumnezeu — ca un bob care nu aduce rod.
Să dezbrăcăm haina mîhnirii cea neagra și să luăm haina de nunta, ca să putem intra în cămara Mirelui ca să ne unim cu Hristos prin lumina faptelor bune și a postirii, însoțite de rugăciune fierbinte și pocăință.
Calea anevoioasă și grea de parcurs duce la o treaptă mai înaltă, mai aproape de desăvîrșire, mai aproape de Hristos – Viața și Lumina noastră.
Arhimandritul Savatie (Celacu)
