Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a participat sîmbătă, 26 octombrie 2013, la serviciul divin și festivităţile jubiliare consacrate hramului Bisericii „Sfîntul Dumitru” și localității Kalipetrovo din Bulgaria. Sfînta Liturghie a fost oficiată sub protia Înalt Prea Sfințitului Ambrozie, Mitropolit de Durostorum, de către un sobor de Arhierei din care au mai făcut parte Înalt Prea Sfințitul Nicolae, Prea Sfinţitul Antonie şi Prea Sfințitul Damian, Ierarhi din Biserica Ortodoxă din Ucraina. Alături de Ierarhi au slujit clerici din eparhia Durostorului, printre care s-a aflat și părintele iconom stavrofor Dobre Ceacov, precum și slujitori din eparhiile învecinate. La slujbă au luat parte mulți credincioși, autorități locale și de stat.
După Sfînta Liturghie toți credincioșii au ieșit în curtea bisericii unde a fost săvîrșit un Te Deum și o procesiune în jurul sfîntului locaș. Apoi a urmat partea festivă, organizată cu purtarea de grijă a părintelui Dobre, în cadrul căreia cîteva grupuri folclorice au prezentat un concert închinat sărbătorilor jubiliare ale localităţii.
La final a urmat o agapă de sărbătoare în cadrul căreia Mitropolitul Ambrozie a mulțumit distinșilor oaspeți pentru dragostea frățească arătată prin prezența și rugăciunea comună la acest mare praznic al comunității ortodoxe de aici.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni