„Împărat adevărat, pe pământ și-n cer”

Mântuitorul Hristos este descris ca fiind „Împărat a toate”[1]. Deși însușirea de Creator I se atribuie în mod special Tatălui, nu putem trece cu vederea cuvintele Sfântului Evanghelist Ioan: „Toate prin El (Cuvântul, Fiul) s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3). Teologia Il numește pe Mântuitorul Hristos ca: Împăratul păcii[2], Împăratul slavei[3], Împăratul veacurilor[4], Împăratul cel nemuritor[5],Împăratul puterilor (Ps. 23, 10; Ps. 67, 13), Împărat al neamurilor (Apocalipsă 15, 3), Împăratul Vieții[6], Împăratul Cel ceresc (Ps. 67, 15), Împăratul îngerilor[7], Împărat al sfinţilor[8]  Calitatea aceasta de Împărat o exprimă și numirea Sa de Domn, căci creștinul I se adresează în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul prin cuvintele: „Domnul și Stăpânul vieții mele”[9]. Demnitatea împărătească a lui Hristos se evidenţiază în măreţia şi puterea Dumnezeului-Om, Mântuitor, Împărat duhovnicesc, Împărat ceresc, Împărat  al adevărului, Împărat al dreptăţii şi păcii, Împărat al împăraţilor deoarece „Prin chemarea profetică și prin servierea arhierească, Iisus Hristos Își manifestă mai mult starea de  umilinţă, mărirea Sa neapărând decât ochilor spiritului. Pentru îndeplinirea operei mântuitoare, trebuia să arate şi măreţia şi puterea corespunzătoare însuşirilor Sale de Dumnezeu şi Mântuitor al lumii. Trebuia să fie deci şi împărat, şi Împărat este, dar nu împărat al deşertei măriri lumeşti”[10]. Și în Simbolul credinței Mântuitorul Hristos este numit Împărat prin analogie : „Și iarăși va să vină cu slavă, să judece vii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit”[11].

Oarecând Psalmistul David se întreba în inima sa „Cine este acesta Împăratul slavei?” (Ps. 23, 8) text cunoscut de la sfințirea bisericii, ca într-un final plin de bucurie și ajutor de la Dumnezeu să răspundă convins „Domnul Cel tare și puternic, Domnul cel tare în război” (Ps. 23, 8) sau „Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei” (Ps. 23, 10) . Același psalmist în altă împrejurare Îl numește profetic pe Mântuitorul Hristos „Împăratul puterilor”(Ps.67, 13) sau „Împăratul Cel ceresc” (Ps. 67, 15) . Deci, nu putem face abstracție de puterea Mântuitorului Hristos atunci când vorbim de El ca Împărat al cerului și al pământului, o putere fără margini, putere din puterea lui Dumnezeu cel veșnic .

Adeverirea demnităţii de împărat o găsim în numeroase texte scripturistice. Hristos este numit Împărat, şi în profeţiile mesianice, şi de unii dintre contemporanii Săi, de El Însuşi şi de creştinii de pretutindeni. Activitatea Sa, minunile Sale şi mai ales cele făcute cu Propria Persoana, ca Schimbarea la Faţă, Coborârea la iad[12], Învierea din morţi, Înălţarea la cer şi şederea de-a dreapta Tatălui dovedesc încă o dată demnitatea Sa împărătească, demnitate exercitată de Mântuitorul prin „întemeierea, stăpânirea şi conducerea împărăţiei harului, Biserica, pe care o desăvârşeşte în viaţa viitoare”[13]. Ultima faptă şi manifestare a majestăţii împărăteşti a lui Hristos este judecata lumii de la sfârşitul timpului. Atunci va judeca vii şi morţii şi va înnoi cerul şi pământul, împărăţind apoi cu cei aleşi ai Împărăţiei Sale în vecii vecilor[14].

Metafora „Împărat adevărat, pe pământ și-n cer”[15] ascunde o întreagă teologie. În profeţiile Vechiului Testament, Mesia e înfăţişat ca Împărat care stă în veac pe tronul lui David, judecând şi făcând dreptate ca Împărat şi Mântuitor, Stăpân până la marginile pământului şi împărtăşind bunuri dumnezeieşti pentru toate neamurile. Profeţiile mesianice vorbesc despre Împăratul Hristos: „Împărat peste Sion”( Psalmi2, 6 ) sau „Iată că un rege va stăpâni prin dreptate şi căpeteniile vor cârmui cu dreptate” (Isaia 32, 1);  În Noul Testament, îngerul, vestind Naşterea Mântuitorului, Îl numeşte „Împărat veşnic” (Luca 1, 33), iar magii Îl caută pe „regele Iudeilor” (Matei 2, 2), căruia I se închină şi Îi aduc daruri; aclamat de popor ca un împărat la Intrarea în Ierusalim: „Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinare Lui şi strigau:«Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului», Împăratul lui Israel” ( Ioan 12, 13 ), Iisus  recunoaşte   în   faţa   lui  Pilat demnitatea   Sa   împărătească (Mt. 27, 11), El fiind „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (ITimotei 6, 15). Mântuitorul rămâne Împărat și după Înălțarea Sa cu trupul la cer alături de Tatăl și de Duhul Sfânt.

Despre Mântuitorul ca Împărat pământesc am găsit o referinţă din 1902 într-o lucrare de licenţă „Iisus este împărat şi pe pământ, numai că el nu este împăratul lumeĭ aşa cum se înţelege lumea în sfânta scriptură <<Fiind-că tot ce este în lume pofta cărniĭ şi pofta ochilor şi mândria deşartă a vieţiĭ, nu este de la Tatăl, ci este din lume>>. Peste o ast-fel de lume Iisus nu putea să fie împărat. Unuĭ ast-fel de imperiŭ, peste care tronéză spiritul cel rěŭ, Iisus a opus un alt imperiŭ, care este eterna saŭ veşnica cetate a luĭ Dumneḑeŭ”[16]

Acum Mântuitorul Iisus Hristos împărățește „numai în mod haric și nevăzut sau moralo-spiritual (Ioan XVIII, 37; Efes. IV, 11-13), iar acolo, în împărăția sa viitoare, va împărăți ca Împărat al Slavei (Ps. XXIII, 10) și văzut tuturor”[17]. În Sfânta Biserică El împărățește prin puterea Duhului Sfânt pe care Îl numim „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni ești și pe toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață”[18]. El apără totdeauna Biserica și o ferește de toate năvălirile vrășmașilor, ca să nu fie biruită de porțile iadului (Mt. 16, 18). El împărăţeşte prin Sfintele Taine deoarece „din Hristos se extinde prin fiecare Taină puterea lui Dumnezeu asupra tuturor oamenilor prin gesturi şi materie”[19]. În cadrul Sfintelor Taine creştinii cer mijlocirea Sfântului Duh şi venirea Împărăţiei lui Dumnezeu (Mt. 6, 10).

Sfântul Ciprian al Cartaginei tâlcuind rugăciunea Tatăl nostru spune „Cerem să vină împărăţia noastră, promise nouă de Dumnezeu, dobîndită prin sîngele şi pătimirea lui Hristos, pentru că noi, cei ce mai înainte am fost robi în veac, după aceea să avem parte de împărăţia lui Hristos”[20]. Rezum ceea ce spune Sfântul Ciprian prin cuvintele „împărăţia lui Iisus este pe lemn[21] şi pentru că cei care cred în El vor trăi în veac”[22]. Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful o numeşte „împărăţie laolaltă cu Dumnezeu”[23]. Acelaşi autor în opera Dialog cu iudeul Trifon subliniază faptul că această împărăţie s-a dat în mod expres poporului  sfânt al Celui Prea Înalt[24].

Părintele Stăniloae Îl descrie pe Mântuitorul Hristos ca fiind „Împăratul supreme puteri a iubirii unificatoare”[25] și că El slujește ca „Împărat prin iubirea până la jertfă”[26]. Tot părintele Stăniloae vorbește despre Mielul-Împărat[27] Care se aduce jertfă din iubirea Lui maximă față de Tatăl și față de oameni[28].

ÎnaltPreaSfinţitul Mitropolit Antonie Plămădeală spunea foarte frumos „a intra în viaţă înseamnă a intra în Împărăţie”[29]. A intra în viaţă înseamnă a primi lumina. A primi lumina înseamnă a primi pe Dumnezeu[30]. Cei care primesc lumina sunt cei „luminaţi de lumina Evangheliei, pătrunşi de razele pure şi strălucitoare ale Domnului, ei sunt demni de laudă pentru păzirea păcii lui Hristos, pentru că au ieşit biruitori în lupta cu diavolul”[31]. Norma de conducere a popoarelor va fi lumina cea de sus[32] după cuvintele Profetului Isaia „Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta” (Is. 60, 3).

Tâlharul pe cruce în ultimul ceas al vieţii sale pământeşti adresează Mântuitorului Hristos rugămintea să fie pomenit în împărăţia Sa „Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni în împărăţia Ta”(Lc. 23, 42). Văzând bunătatea şi smerenia hristică desăvârşită tâlharul „a presimţit că titlu de <<Împărat>> pentru Iisus caria muria, era adevărat. Încrederea îi fu răsplătită cu nişte cuvinte din cele mai mângâetoare, eşite din gura Răstignitului”[33], cuvinte ce îi încălzesc inima „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai”(Lc. 23, 43). Este evident faptul că împărăţia după care tânjeşte tâlharul este raiul pe care i-l făgăduieşte Fiul lui Dumnezeu. În Iisus Hristos cel torturat şi batjocorit, care atârna pe cruce, el recunoscu pe Mântuitorul său, singura-I speranţă de salvare. Mulţi fuseseră gata să-L adore ca Domn şi Stăpân pe Domnul Hristos care făcuse nenumărate minuni dar nimeni nu-L numi „Domn” când atârna pe cruce în agonie decât tâlharul pocăit[34]. Sfântul Ciprian al Cartaginei vede Împărăţia lui Dumnezeu ca fiind Hristos Însuşi, pe care-L dorim zilnic să vină, a cărui sosire voim să se înfăptuiască fără zăbavă[35].

Că Mântuitorul Hristos va domni totdeauna asupra lumii o spun Scripturile şi Sfinţii Părinţi dar până va veni Împărăţia definitivă a Mântuitorului Hristos, omenirea luptă şi balansează între bine şi rău[36]. Tâlcuind Simbolul de Credinţă, Sfântul Simeon al Tesalonicului evidenţiază faptul că Mântuitorul Hristos împărăţeşte numai întru cei ce-L cunosc pe El şi-L slujesc. Pentru cei necredincioşi nu împărăţeşte desăvârşit pentru că nu se supun Lui şi mai vartos se pleacă diavolului[37].