Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Zi de sărbătoare în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, Edineț

 

La 8/21 septembrie Biserica Ortodoxă prăznuiește nașterea Preasfintei Stăpînei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Cele mai multe știri despre aceste momente din viața sa ne sunt date din Sfînta Tradiție. Din Sfînta Scriptură, rezultă că, Sfînta Fecioară era din neamul lui David (Ps. 131, 11 ; Matei 21, 9; Luca 1, 32; Romani 1, 3 etc.). După tradiție, părinții săi se numeau Ioachim-Eli, Eliachim (Luca 11, 23) și Ana și locuiau în orășelul Nazaret din Galileea. Știind că la vîrsta lor înaintată dobîndirea unui copil nu putea fi decît o minune, Ioachim și Ana și-au pus nădejdea în Dumnezeu și au făgăduit înaintea Lui că, dacă ar dobîndi un prunc, acesta sa fie afierosit Domnului. Iar Dumnezeu, în necuprinsa Sa înțelepciune, a făcut ca această ramură stearpă, crescută din tupina lui David, să aducă un rod fără asemănare, o fiică prin care să se împlinească făgăduința făcută oamenilor de Dumnezeu în rai (Fac. 3, 15). După făgăduința făcută, Ioachim si Ana au închinat-o pe fiica lor, Maria, templului sfînt. Aici Dumnezeu a rînduit să facă din ea însuși Templul Său, Sfînta Sfintelor, în care El Însuși să locuiască, unind dumnezeirea Sa cu firea omeneasca.

De cinstitul praznic al Nașterii Maicii Domnului își sărbătorește hramul și biserica din satul Stolniceni, Edineț. Cu acest prilej, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Bucuria duhovnicească din această zi a fost dublată pentru mulţimea enoriaşilor parohiei şi oaspeţii veniţi la slujba de sărbătoare din mai multe localităţi ale republicii noastre, dar şi din afara ei, de prezenţa unor părticele din cinstitele moaşte ale Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe şi ale Sfîntului Ioan Maximovici de Shanghai şi San Francisco, aduse de Ierarh în dimineaţa zilei şi aşezate spre închinare permanentă  în acest sfînt locaş. Cu binecuvîntarea Ierarhului, predica de după citirea pericopei evanghelice a fost rostită de protoiereul Victor Babisanda, paroh al bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea Brătuşeni, Edineţ.

Sfînta Liturghie a fost urmată de procesiunea înconjurării sfîntului locaş cu chivotele ce adăpostesc părticelele din moaştele Sfîntului Mucenic Gheorghe şi ale Sfîntului Ierarh Ioan, un parastas la mormîntul preotului martir Gheorghe Ivanov (fost paroh al acestei biserici, care a suferit martiriul pentru Hristos în anul 1946) şi slujba unui Te Deum pentru sănătatea ctitorilor şi a enoriaşilor adunaţi la rugăciune.

La final, Prea Sfinţitul Nicodim a rostit un cuvînt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa prea cinstirii Maicii Domnului care, prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, a devenit Maica întregului neam creştinesc, pururea mijlocind prin preacuratele ei rugăciuni înaintea Tronului Fiului Său pentru mîntuirea noastră. De asemenea, Ierarhul a felicitat credincioşii cu ocazia hramului localităţii şi cu cea a aşezării în sfîntul locaş a moaştelor Sfîntului Mucenic Gheorghe şi ale Sfîntului Ierarh Ioan – mari sfinţi ai creştinătăţii care au fost proslăviţi de Dumnezeu cu multiple faceri de minuni. Mai mulţi ctitori ai bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni au fost învredniciţi de Ierarh de înalta distincţie a Eparhiei de Edineţ şi Briceni – medalia „Sf. Vasile cel Mare”.

La despărţire, fiecare credincios a primit în semn de binecuvîntare din partea Ierarhului cîte o iconiţă cu Naşterea Maicii Domnului. Toţi cei prezenţi la slujba de sărbătoare au fost invitaţi la o agapă frăţească, pregătită cu mult drag de gospodinele satului Stolniceni.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.