Miercuri, 15 august 2012, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în vizită în parohia „Sfinții Arhangheli” din satul Criva, raionul Briceni (preot paroh – protoiereul Andrei Gîrșcan). Aici Prea Sfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat slujba de sfințire a paraclisului familiei John și Angela Ciubotar. Paraclisul va purta hramul în cinstea Adormirii Maicii Domnului. La încheierea slujbei, Ierarhul a mulțumit familiei Ciubotar pentru nobila intenție de a ridica în curtea casei lor acest „colț de rugăciune”. Prea Sfinția Sa a remarcat faptul că este un lucru binecuvîntat ca familia creștină să aibă un paraclis în care să se săvîrșească rugăciunile de peste zi și în care să alerge la vreme de ispită pentru a afla mîngîiere, urîndu-le sănătate și putere pentru a finisa lucrările de amenajare și a-l împodobi după cuviință.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni