În ziua prăznuirii Sfîntului Prooroc Ilie Tesviteanul, joi, 2 august 2012, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a închinătorilor mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Călărășeuca. Ierarhul a oficiat aici Sfînta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența mulțimii credincioșilor. La încheierea Sfintei Liturghii, Prea Sfințitul Nicodim împreună cu soborul slujitorilor a săvîrșit o rugăciune către Milostivul Dumnezeu pentru ploi liniștite și aducătoare de roadă. A urmat apoi slujba tradițională pentru această sărbătoare de binecuvîntare a roadelor noi de fructe, legume și miere, după care a fost săvîrșit și un Te Deum de sănătate pentru maica stareță a acestei mănăstiri, egumena Eufrosinia, și pentru întreaga obște.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Prea Sfinţitul Nicodim a evidenţiat viaţa şi activitatea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, om al lui Dumnezeu care a mărturisit cu mult curaj dreapta credință și cinstire faţă de Dumnezeu, fără să se sfiască sau să se teamă chiar și de nelegiuitul împărat Ahab. Ierarhul a îndemnat credincioșii să ia drept pildă modelul de credință, de post, de rugăciune și de înfrînare de la patimi al Sfîntului Prooroc Ilie pentru a ne bucura de harul și binecuvîntarea lui Dumnezeu atît în viața aceasta pămîntească, cît și în Împărăția Sa cea cerească.
La despărțire, întreaga obște monahală și credincioșii prezenți la slujbă au fost binecuvîntați de Ierarh și au primit în dar din partea Prea Sfinției Sale cîte o iconiță.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni