În dimineața zilei de sîmbătă, 12 mai 2012, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Înălțarea Domnului” din satul Chiurt, raionul Edineț. Aici Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat de părintele paroh, protoiereul Ioan Petro, de un sobor de preoți în frunte cu blagocinul de Edineț, protoiereul Ioan Gînju, de copii îmbrăcați în straie naționale și de credincioși. La serviciul divin a participat și o serie de oficialități locale, printre care s-a aflat și ctitorul principal al acestei biserici, primarul orașului Cupcini, domnul Ion Ostaficiuc. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul arhieresc dirijat de Dumitru Buga. Predica de după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostită de protoiereul Constantin, slujitor al Mitropoliei de Cernăuți și Bucovina.
După Sfînta Liturghie, Prea Sfințitul Nicodim, însoțit de soborul preoțesc, a oficiat slujba unui Te Deum de sănătate pentru clericii, credincioșii și ctitorii sfîntului locaș prezenți la slujbă. Apoi Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură în care a vorbit creștinilor despre puterea credinței și a rugăciunii în viața omului, putere care vine prin Învierea lui Hristos și prin care putem dobîndi belșugul darurilor duhovnicești și trupești. Vlădica a mai felicitat călduros pe părintele paroh, protoiereul Ioan Petro, ctitorii și întreaga obște creștinească din satul Chiurt pentru faptul că, învingînd toate greutățile și ispitele, au reușit să înalțe, spre slava lui Dumnezeu și mîntuirea sufletelor lor și a urmașilor lor, acest frumos și împodobit după cuviință sfînt locaș.
Pentru activitatea sîrguincioasă desfășurată spre zidirea și împodobirea bisericii „Înălțarea Domnului” din satul Chiurt, ctitorii principali – domnul primar Ion Ostaficiuc, domnul Iurie Garas, domnul Constantin Tatarciuc și domnul Vitalie Gutium au fost decorați cu cea mai înaltă distincție a Eparhiei de Edineț și Briceni, medalia „Sf. Ierarh Vasile cel Mare”. Mai mulți binefăcători ai acestui sfînt locaș au primit din partea Prea Sfințitului Nicodim Diplome Arhierești, iar fiecare credincios a primit în dar cîte o iconiță.
La final, un grup de copii de la gimnaziul din localitate a prezentat un emoționant recital de poezii creștine.
La serviciul divin au fost prezenți, în calitate de oaspeți de onoare, mai mulți slujitori din cadrul Mitropoliei învecinate de Cernăuți și Bucovina, care este și regiunea de baștină a părintelui paroh. După serviciul divin, preoții din Eparhia de Cernăuți au vizitat Reședința Episcopală din orașul Edineț și au întreținut o discuție de suflet cu Prea Sfințitul Nicodim. În semn de apreciere, Ierarhul a oferit în dar fiecărui slujitor cîte un calendar și o Pastorală la Învierea Domnului.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni