Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

În ziua praznicului ”Izvorul Tămăduirii”, Prea Sfințitul Nicodim a vizitat parohia ”Sf. Nicolae” din localitatea Codreni, Ocnița

 

În vinerea Săptămînii Luminate Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, un mare praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin. Se face referire la o vindecare minunată, prin mijlocirea Maicii Domnului, a unui orb ce și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită din ordin împărătesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul "Izvorul Tămăduirii". Sărbătoarea are un sens mariologic, fiind închinată Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii prin nașterea Mîntuitorului.

De această sărbătoare, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat parohia ”Sf. Nicolae” din localitatea Codreni, raionul Ocnița, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Prea Sfinției Sale i-a coliturghisit un sobor de preoți din care a făcut parte protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial, blagocinul bisericilor din raionul Ocnița, protoiereul Alexandru Usatîi, protoiereul Sreghei Imaev, paroh al bisericii ”Sf. Nicolae”, slujitori din cuprinsul blagociniei Ocnița. Predica de după citirea pericopei evanghelice a fost rostită de protoiereul Vitalie Mailovschi, paroh al bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” din satul Unguri, Ocnița.

După Sfînta Liturghie a avut loc procesiunea de înconjurare a bisericii cu citirea pericopelor evanghelice ale Învierii și cuvîntul de învățătură și al Ierarhului. Prea Sfinția Nicodim a felicitat poporul drept-credincios prezent la slujbă cu prilejul sfintelor sărbători pascale și i-a îndemnat pe toți să se bucure de roadele Învierii lui Hristos prin participarea la sfintele slujbe și împărtășirea cu Sfintele Taine. De asemenea, Vlădica a mulțumit părintelui paroh Serghei Imaev pentru grija ce o poartă bunăstării spirituale a credincioșilor și păstrării în curățenie a sfîntului locaș. Părintele Serghei a mulțumit la rîndul său Prea Sfinției Sale pentru vizita și slujba Arhierească și a oferit în dar Ierarhului un suvenir pascal.

Toți credincioșii prezenți la slujbă au primit în dar, în semn de binecuvîntare, din partea Prea Sfințitului Nicodim cîte o iconiță a Învierii Domnului, iar din partea părintelui paroh – cîte un ou roșu.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.