În a doua zi de Naşterea Domnului, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei a avut loc o slujbă arhierească prezidată de Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni. La serviciul divin a participat un sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial, protoiereul Veaceslav Matiescu, blagocin de Donduşeni, protoiereul Sergiu Panaite, cleric superior al Catedralei „Sf. Vasile cel Mare” din oraşul Edineţ, protoiereul Iulian Rusu, cleric superior al Catedralei „Sf. Nicolae”, protodiaconul Onufrie Cecan, slujitori ai Catedralei. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Catedralei „Sf. Nicolae” din Orhei dirijat de doamna Raisa Racu şi corul Catedralei „Sf. Vasile cel Mare” din oraşul Edineţ dirijat de domnul Dumitru Buga. Predica, după citirea Sfintei Evanghelii, a fost rostită de protoiereul Adrian Cotelea. Alături de enoriaşii Catedralei, la slujbă a luat parte şi serie de oficialităţi, reprezentanţi ai conducerii raionale şi locale.
La final, Prea Sfinţitul Nicodim a felicitat credincioşii prezenţi la slujbă cu prilejul luminosului praznic şi i-a îndemnat pe toţi să-L primească pe pruncul Hristos să se nască şi în ieslea inimii lor, căci, Cel Neîncăput precum s-a sălăşluit în pîntecele Fecioarei, aşa poate să se sălăşluiască şi în inima fiecăruia dintre noi!
A urmat o recepţie, oferită la reşedinţa arhierească din Orhei pentru slujitorii, ctitorii şi oficialităţile locale prezente la slujbă, la care corul Catedralei „Sf. Nicolae” din Orhei a interpretat un frumos mănunchi de colinde.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni