Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, Prea Sfinţitul Nicodim a oferit daruri pentru copii la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

 

Zi de mare bucurie duhovnicească a fost sărbătoarea Naşterii Domnului şi pentru enoriaşii Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. După Sfînta Liturghie, ce a avut loc în dimineaţa zilei, sute de credincioşi, maturi şi copii, au aşteptat cu nerăbdare sosirea Prea Sfinţitului Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, care, după ce a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala ”Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț, a venit aici pentru a săvîrşi un Te-Deum de mulţumire, a binecuvînta şi a felicita credincioşii cu prilejul măreţului praznic, dar şi a oferi tradiţionalele cadouri de sărbătoare celor micuţi.

La încheierea slujbei Te-Deum-ului, Prea Sfinţitul Nicodim a adresat creştinilor un cuvînt de felicitare în care a specificat şi următoarele: „Vă felicit, dragi creştini, cu prilejul marii sărbători a Naşterii Domnului. Doresc, ca Steaua Betleemului, care a luminat calea magilor, veşnic să ne lumineze şi nouă calea spre Sfînta Biserică, calea spre Adevăr, calea cea mîntuitoare spre Împărăţia lui Dumnezeu. Fie ca Hristos, cel născut în peştera Betleemului, pentru nemăsurata Sa iubire de oameni, să nască şi în inimile noastre dorinţa de a săvîrşi binele, de a ajuta pe cei aflaţi în nevoie, de a susţine pe cei ce ne solicită ajutorul! Să ne trăiţi întru mulţi şi fericiţi ani!”

Au urmat apoi emoţionante clipe în care numeroşii copii prezenţi la slujbă au interpretat deosebite colinde pentru Ierarh şi pentru credincioşi. După ce a ascultat colindul fiecăruia în biserică, Vlădica a invitat toţi copiii la reşedinţa Sa Arhierească din Orhei şi le-a împărţit mult aşteptatele cadouri.

Frumosul eveniment s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor organizaţiei de caritate Hilfe fur Osteuropa din oraşul Todtnau, Germania – doamna Ursula Honeck şi domnul Gunter, care au primit în dar din partea Prea Sfinţitului o frumoasă icoană a Maicii Domnului  — „Umilenie”, brodată manual cu mărgele de maicile de la Mănăstirea Călărăşeuca. Înalţii oaspeţi au rămas profund impresionaţi de talentul copiilor noştri şi au promis că vor contribui şi în continuare cu ajutor material pentru susţinerea familiilor social vulnerabile din ţara noastră.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.