Marți, 18 octombrie, de ziua prăznuirii Soborului sfinţilor mitropoliți și patriarhi ai Moscovei: Petru, Alexie, Iona, Macarie, Filip, Iov, Ermoghen, Tihon, Petru, Filaret și Inochentie, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a luat parte, la invitația și cu bunăvoința Prea Sfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, alături de Prea Sfințitul Sava, Episcop de Tiraspol și Dubăsari, și un impresionant sobor de preoți și diaconi, la slujba de sfințire a noii catapetesme și la Sfînta Liturghie Arhierească ce a avut loc în Soborul Mănăstirii de maici ”Sfînta Treime” din localitatea Glinjeni, raionul Fălești.
La serviciul divin au participat numeroși creștini din satul Glinjeni, dar și din localitățile învecinate.
Sfînta Liturghie a fost urmată de un Te Deum de mulțumire, după care Prea Sfințitul Marchel a adresat maicii starețe, monahia Anastasia, slujitorilor, surorilor, oamenilor de bună credință, ctitorilor și binefăcătorilor un cuvînt de felicitare, mulțumire și binecuvîntare pentru osteneala și jertfa pe care au depus-o și o vor depune la împodobirea acestui sfînt așezămînt monastic. De asemenea, Prea Sfinția Sa a adus mulțumiri și Ierarhilor coliturghisitori pentru prezența și rugăciunile înălțate lui Dumnezeu la serviciul divin.
La rîndul său, Prea Sfințitul Nicodim a adus mulțumiri Chiriarhului pentru bunăvoința de a sluji împreună și a îndemnat creștinii să iubească podoaba Bisericii lui Hristos,, să ctitorească cu multă dăruire și demnitate mănăstirea, ducînd la bun sfîrșit această lucrare binecuvîntată pentru localitatea lor, începută de mulți ani în urmă.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni