Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Slujire Arhierească în Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din satul Mereşeuca, raionul Ocniţa

 

 

În Duminica a VII-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni a săvîrşit slujba de sfinţire a bisericii renovate şi Sfînta Liturghie Arhierească în Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din satul Mereşeuca, raionul Ocniţa. Vizita Prea Sfinţiei Sale a fost primită cu multă bucurie de parohul acestui sfînt locaş, protoiereul Oleg Bacal, şi de mulţimea credincioşilor, între care şi distinsul fiu al satului, profesorul universitar,  ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, domnul Vasile Bumacov.

În cuvîntul de învăţătură adresat la finalul Sfintei Liturghii, Prea Sfinţitul Nicodim le-a vorbit credincioşilor despre foloasele duhovniceşti şi trupeşti pe care le putem obţine prin credinţa statornică şi neîndoielnică în Domnul nostru Iisus Hristos, aşa cum reiese din pericopa evanghelică a duminicii în care a fost prezentată vindecarea celor doi orbi şi a unui mut în Capernaum. „Prin credinţă neîndoielnică şi rugăciune stăruitoare cei doi orbi au recăpătat de la Mîntuitorul Hristos lumina trupului. Noi astăzi însă, trebuie să ne rugăm mai mult pentru a ne videca de orbirea sufletească cea născută din păcat, avînd încrederea că Dumnezeu ne va lumina ochii minţii pentru a păşi pe calea poruncilor Sale şi a intra în fericirea Împărăţiei Sale celei Veşnice”.

Pentru grija deosebită pe care a manifestat-o şi o manifestă în continuare faţă de locaşul sfînt din satul său natal, cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Vladimir, Prea Sfinţitul Nicodim l-a decorat pe domnul ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, cu ordinul „Cuviosul Paisie Velicicovski”. De asemenea, ctitorii Bisericii „Înălţarea Sfintei Cruci” din satul Mereşeuca, domnii Pavel Marcenco, Alexandru Ghindă şi Ion Ciumac au fost distinşi cu medalia eparhială „Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare”, iar fiecare creştin a primit în dar din partea Ierarhului cîte o iconiţă cu chipul Maicii Domnului.

La întoarcere, primarul oraşului Frunza l-a invitat pe Prea Sfinţitul Nicodim să ia cunoştinţă de starea paraclisului „Sf. Arhangheli” din localitate, promiţînd că în viitorul apropiat va aloca un spaţiu nou pentru desfăşurarea serviciilor divine, şi a oferit în cinstea praznicului o agapă frăţească.

Biroul de presă al Eparhiei de Edineţ şi Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.