Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Slujbă arhierească în biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, raionul Edineț

 

 

În ziua de miercuri din săptămîna luminată, Prea Sfințitul Nicodim a fost prezent în Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, raionul Edineț, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu preotul paroh al acestei biserici, prot. mitr. Alexei Tanaseiciuc, și un sobor de preoți din cuprinsul blagociniei Edineț 1. În tradiționalul cuvînt rostit la sfîrșitul slujbei, vladîca Nicodim a felicitat tot poporul adunat la slujbă cu sărbătoarea Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos și pe părintele paroh al acestei biserici, apreciindu-i în mod deosebit înaltele sale calități de om înduhovnicit și bun chivernisitor al podoabei Casei lui Dumnezeu. La rîndul său, prot. mitr. Alexei Tanaseiciuc a mulțumit Prea Sfinției Sale pentru această vizită pastorală și frumoasa slujbă arhierească la care au avut ocazia să se roage enoriașii săi.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Comments are closed.