În 22 martie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfinții 40 mucenici din Sevastia, care au suferit mucenicia pentru Hristos! În această zi, după tipicul Bisericii Ortodoxe, se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite pe care Prea Sfințitul NICODIM, Episcop de Edineț și Briceni a săvârșit-o în Catedrala ”Sf. Ier. Vasile cel Mare” din Edineț! La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au participat numeroși rugători, cărora a și fost adresat mesajul predicii din această zi de către Prea Sfințitul Episcop.
”Înfricoşate chinuri au răbdat Sfinţii 40 de Mucenici, pentru dragostea lui Hristos. I-au bătut şi închis în temniţă, dar ei nu s-au înfricoşat. I-au aruncat goi, iarna, în lacul îngheţat, dar ei nu s-au lepădat de credinţa în Dumnezeu. Strigau păgînii care îi chinuiau: "Închinaţi-vă zeilor şi veţi lua de la noi cinste şi averi". Iar ei răspundeau: "Noi sîntem creştini şi nu ne trebuie cinste şi avere pe pămînt. Averea noastră este credinţa în Hristos şi viaţa veşnică!" Apoi le ziceau: "Ieşiţi din apa îngheţată şi intraţi în baie, ca să fiţi vii şi să jertfiţi idolilor!" Iar ei strigau: "Nu ne lepădăm de Hristos! Rămînem în ger să murim pentru El, decît să trăim în baie împreună cu diavolul!" ”Acești bravi slujitori ai lui Hristos au devenit, prin mucenicia lor, jertfa cea sângeroasă adusă pe altar pentru păcatele noastre ale tuturor. Ei sunt mieii jertfiţi de preoţii Vechiului Legământ pentru iertarea păcatelor poporului. Ei sunt răscumpărarea noastră. Datorită lor noi trăim, avem (încă) libertate, avem Biserica, datorită lor, prin Hristos, porţile Iadului nu au biruit-o şi nici nu o vor birui. Ei sunt cei ce stau cel mai aproape de Hristos, deoarece au făcut, până la capăt, ceea ce a făcut şi Hristos pentru noi: şi-au pus trupul şi sufletul şi-au jertfit întreaga viaţă, pentru noi. Şi „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi” (Ioan 15:13)” — a spus Vladâca în cuvântul său!
Biroul de Presă a Episcopiei de Edineț și Briceni