Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

În data de 22 februarie, PS Episcop Nicodim a vizitat Blagocinia Edineţ I, încheind şirul vizitelor arhipăstoreşti în Blagociniile Eparhiei

PS NICODIM, Episcopul de Edineţ şi Briceni a vizitat în data de 22 februarie Biserica cu hramul „Sfânta Treime” din s. Zăicani, r. Rîşcani (localitate din fostul judeţ Edineţ), acolo unde este paroh prot. mitrof. Ioan Gînju, blagocin pentru circumscripția Edineţ I. Cu această ocazie, după săvârşirea Sfintei Liturghii şi a Te-Deumului, ierarhul a adresat un cuvânt de învăţătură preoţilor şi a făcut cunoştinţă cu situaţia din această Blagocinie. De asemenea clericilor li s-au adus la cunoştinţă principalele hotărâri ale Soborului Arhieresc care a avut loc la Moscova la începutul lunii februarie, cerându-le preoţilor o mai intensă implicare în catehizarea copiilor şi a tinerilor familii.

Ierarhul le-a dăruit clericilor câte un Molitfelnic şi Aghiazmatar, iar aceştia i-au adus în dar un rând de veşminte de culoarea neagră, având în vedere şi Postul Mare care urmează să se înceapă.

A urmat o agapă frăţească, la care au participat şi persoane din conducerea locală. 

Comments are closed.