Astăzi 13 februarie 2011, Prea Sfinţitul NICODIM, Episcop de Edineţ şi Briceni însoţit de Secretarul Eparhial, Prot. Adrian Cotelea, a sosit în Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din loc. Stolniceni, r-nul Edineţ. În faţa bisericii din localitate Vladâca a fost întâmpinat cu flori, pâine şi sare de către Parohul Bisericii, Prot. Mitr. Alexei Tanaseiciuc, Blagocinul raionului Edineţ, Prot. Mitr. Ioan Gînju și un sobor de preoți împreună cu enoriașii și oaspeții prezenți la sărbătoare.
Mai înainte de oficierea Sfintei Liturghii a avut loc sfinţirea înveşmântării Sfântului Prestol, Iconostasului și picturii din interiorul bisericii. În cadrul Sfintei Liturghii, parohul bisericii, prot. mitr. Alexei Tanaseiciuc, înaintat de Prea Sfinţitul NICODIM s-a învrednicit din partea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir de înalta distincţie bisericească Ordinul „Sf. Ştefan cel Mare şi Sfînt” gr. II. De asemeni şi ctirorul principal, Domnul Victor Bajereanu, a fost decorat cu Ordinul „Cuv. Paisie Velicicovski” gr. II
După Sfînta Liturghie s-a oficiat un Te-Deum de mulţumire către Bunul Dumnezeu pentru bunăstare, pace şi linişte în biserică.
În cuvîntul său de învăţătură PS NICODIM a vorbit despre smerenia creştinească luînd ca model pe vameşul din pilda evanghelică de astăzi: ” Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (I Cor. 4, 4). Şi iarăşi: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (I Tim, l, 15).” D
De asemeni, a adus mulţumiri parohului, meşterilor iscusiţi, care au împodobit locaşul sfînt şi tuturor creştinilor pentru ajutorul acordat la restaurarea capitală a bisericii.
În încheierea cuvîntului de învăţătură Episcopul NICODIM l-a felicitat pe părintele Alexei cu ziua de naştere dăruindu-i o cadelniţă şi o cruce cu pietre scumpe. La rîndul său părintele Alexei i-a mulţumit Prea Sfinţitului pentru felicitare şi cadouri urându-i bun venit în Ţara de Sus, multă sănătate şi ajutorul Domnului în slujirea arhipăstorească, iar din partea s-a personală şi a credincioşilor din această parohie a adus în dar episcopului NICODIM o panaghie şi o cruce (vezi foto).
La sfîrşit Vladîca NICODIM însoţit de preoţii prezenţi la sărbătoare au oficiat un parastas pentru protoiereul Gheorghe care a pătimit în anul 1946 pentru drepta credinţă.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraţească la care au participat peste trei sute de creştini din localitate şi împrejurimi.
Biroul de Presă a Episcopiei de Edineț și Briceni