În ziua de 17 ianuarie PS Nicodim a primit la reşedinţa episcopală mai mulţi blagocini, consilieri eparhiali, clerici şi chiar credincioşi, mai ales că în lipsa unui ierarh la Edineţ timp de 4 ani, s-au acumulat mai multe probleme care trebuie rezolvate.
Ierarhul a fost invitat să slujească în mai multe parohii din eparhie, fixându-şi deja agenda liturgică până în luna mai. Aceasta va fi în curând publicată.
O atenţie deosebită Preasfinţia Sa a acordat Departamentelor Eparhiale, care trebuie să fie cât mai active şi să nu rămână doar pe hârtie. Episcopul Nicodim a accentuat faptul că nu intenţionează să schimbe pe nimeni din funcţiile pe care le-a avut până acum, dar cere activitate cât mai intensă şi multă responsabilitate, spunând că odată ce am luat această cruce, suntem datori să lucrăm în ogorul lui Hristos. S-a discutat despre publicarea mai departe a ziarului "Steaua Betleemului" într-un nou format, atrăgând o atenţie deosebită paginii pentru copii.
Pe lângă acestea, arhipăstorul a numit în funcţia de Secretar de presă şi responsabil de relaţiile cu mass-media pe ieromonahul Petru (Pruteanu) de la Mănăstirea Zăbriceni, care va continua să fie responsabil şi mai departe de activitatea de catehizare şi misiune în cuprinsul eparhiei.