Sub preşedinţia Sanctităţii Sale Kiril, patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, în data de 24 decembrie 2010, la reşedinţa patriarhală din Moscova, a avut loc şedinţa ordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ruse. Sinodul a luat act de evenimentele care s-au întâmplat în ultima perioadă în cuprinsul Patriarhiei Moscovei şi a luat o serie de decizii pregătitoare pentru Marele Sobor Arhieresc care urmează să aibă loc în februarie 2010. Pe lângă acestea, au avut loc alegeri de noi episcopi şi mutări în alte eparhii. Pentru Republica Moldova și în special pentru Episcopia noastră, cea mai important decizie este numirea unui nou Episcop pentru catedra văduvă a Edinețului și Briceniului.
Astfel, Episcop de Edineţ şi Briceni este ales arhimandritul Nicodim Vulpe, până acum Blagocin de Orhei în Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei. Hirotonia acestuia este planificată pentru duminică, 26 decembrie 2010, în Catedrala Patriarhală din Moscova.